Activitatea Gărzii Forestiere Râmnicu-Vâlcea în luna martie 2024
Activitatea sintetică a Gărzii Forestiere Oradea pentru luna Martie 2024
Activitatea Gărzii Forestiere Timișoara, în primul trimestru al anului 2024
Activitatea Gărzii Forestiere Ploiești în luna martie 2024
Verificări privind legalitatea unor transporturi de materiale lemnoase realizate de Garda Forestieră Suceava în perioada 19 – 29 martie 2024
Controale efectuate de Garda Forestieră Timișoara în luna martie 2024
Informare privind campania de împăduriri ce se va desfășura în anul 2024 pe raza teritorială a Gărzii Forestiere Focșani
Un Apel la Responsabilitate
Discuții și dezbateri pentru îmbunătățirea performanței instituționale și dezvoltarea Strategiei Naționale de Inspecție și Control
În perioada 28 februarie – 1 martie 2024, a fost organizată la Focșani, reuniunea reprezentanților Gărzii Forestiere Naționale (GFN) și a Gărzilor Forestiere Teritoriale (GFT), cu participarea a 28 de persoane cheie din cadrul acestor instituții. Evenimentul a fost loc în prezența Inspectorului General Adjunct al Gărzii Forestiere Naționale, domnul Eugen Gioancă, căruia i s-au alăturat inspectorii șefi ai Gărzilor Forestiere Teritoriale și directorii cu atribuții de control din cadrul acestora.
În debutul reuniunii, domnul inspector general adjunct Eugen Gioancă a rostit cuvântul de deschidere prin care a mulțumit tuturor celor prezenți pentru implicare și a menționat necesitatea colaborării și a angajamentului, în vederea adresării tuturor provocărilor întâmpinate și pentru a crea un sistem eficient.
Pe parcursul întâlnirii au fost abordate și dezbătute teme cruciale pentru îmbunătățirea eficienței și performanței instituționale a gărzilor.
Reuniunea a debutat cu discuții privind indicatorii de performanță instituțională pentru gărzile teritoriale. Indicatorii propuși au fost prezentați de domnul Dan Achim, Director General al Direcției Generale Control și Implementare din cadrul GFN. A fost pus accentul pe stabilirea unor indicatori relevanți și a unor unități de măsură adecvate, care să reflecte cu acuratețe performanța și eficiența instituțională a gărzilor teritoriale.
În cadrul aceleiași reuniuni a fost susținut de către domnul Ionel Andrei, director al Direcției Control din cadrul GFN, proiectul Strategiei de Inspecție și Control. Au fost aduse în discuție modalități de îmbunătățire a documentului strategic, elaborarea unor obiective generale și indicatori de măsurare a rezultatelor pentru asigurarea dezvoltării procesului de inspecție și control. Urmare a discuțiilor purtate, s-a decis dezvoltarea documentului strategic în cadrul GFN și transmiterea ulterioară către toate gărzile teritoriale pentru contribuție.
Un alt subiect atins a fost Raportul Anual de Activitate al gărzilor teritoriale pentru anul 2023. Domnul Călin Crișan, Șef Serviciu Sinteze, Analize de Risc și IT din cadrul GFN a precizat faptul că toate gărzile teritoriale trebuie să respecte modelul – cadru pus la dispoziție de GFN pentru a se asigura o abordare unitară la nivelul tuturor instituțiilor vizate. A fost realizată o analiză sintetică a activităților desfășurate în anul precedent, punându-se accent pe rezultatele obținute și pe identificarea potențialelor puncte de îmbunătățire.
În cadrul aceluiași eveniment, inspectorii șefi ai gărzilor teritoriale au prezentat obiectivele de investiții programate și realizate în anul 2023. Totodată, s-au conturat direcțiile prioritare pentru investițiile viitoare, aferente anului 2024, având în vedere nevoile specifice ale fiecărei entități teritoriale.
Domnul Vasile Dache, Director al Direcției Implementare și Avizare a prezentat analiza implementării investițiilor cuprinse în cadrul Componentei 2 a Planului Național de Redresare și Reziliență. În acest sens, s-au evaluat progresele și au fost analizate dificultățile întâmpinate în implementarea investițiilor planificate în cadrul acestui program.
Ultimul subiect de pe agenda evenimentului a vizat mai multe aspecte cu privire la salarizarea personalului din cadrul gărzilor teritoriale. Domnul inspector general adjunct Eugen Gioancă a transmis câteva idei ce au fost discutate la reuniunile organizate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pe acest subiect și în cadrul cărora au fost analizate modalitățile prin care să se asigure o remunerare corespunzătoare a personalului tuturor gărzilor forestiere.
Această reuniune a reprezentat o oportunitate valoroasă de dialog și colaborare între principalele entități implicate în gestionarea și protejarea resurselor forestiere naționale. Prin eforturile conjugate și angajamentul comun, reprezentanții participanți și-au propus să consolideze și să eficientizeze acțiunile în beneficiul protecției cinegetice și dezvoltării durabile a sectorului forestier.