Nereguli cu privire la respectarea regimului silvic constatate de reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani

🟢 În perioada 23 – 24 mai 2024, reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au efectuat, în colaborare cu organele de poliție abilitate, controale pe raza județelor Buzău și Tulcea, ocazie cu care au constatat o serie de nereguli cu privire la respectarea regimului silvic:
➡️ În urma unui control efectuat la depozitul de materiale lemnoase care aparține unei societăți comerciale cu sediul social în comuna Turcoaia, județul Tulcea, s-a constatat că aceasta nu deținea pe stoc cantitatea de 416,17 mc material lemnos (determinată ca diferență între stocul scriptic înregistrat în aplicația Sumal 2.0 și stocul faptic inventariat la data efectuării verificării). Pentru această faptă, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 15.000,00 lei și s-a dispus măsura complementară de confiscare valorică a cantității de 416,17 mc material lemnos cu o valoare de 149.332,25 lei.
➡️ În urma unui control efectuat pe raza U.A.T. Bisoca, județul Buzău, la limită cu județul Vrancea (comuna Vintileasca), pe o suprafață de fond forestier proprietate publică a statului, a fost identificată cantitatea de 88,851 mc materiale lemnoase abandonate, care nu au fost revendicate de nicio persoană fizică sau juridică. În această cauză, s-a dispus măsura de confiscare și predare în custodie la ocolul silvic competent teritorial.

Activitatea Gărzii Forestiere Brașov în luna Aprilie 2024

📍 În cursul lunii aprilie 2024, Garda Forestieră Brașov a efectuat 298 de controale și verificări în SUMAL 2.0 pe raza județelor Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, fiind constatate un număr de 5 infracțiuni și 342 contravenții cu valoare totală a amenzilor contravenționale aplicate de 517.000 lei. Prejudiciul total din aceste acțiuni a fost de 210.517,18 lei.
▶️ Pe județe, activitatea sintetică se prezintă astfel:
👉 pe raza județului Brașov au fost constatate 41 de contravenții silvice cu o valoare totală de 72.000 lei, fiind confiscați fizic 10 mc material lemnos și valoric 5 mc, în cuantum de 905 lei.
👉 pe raza județului Covasna au fost constatate 137 de contravenții silvice cu o valoare totală de 122.000 lei, fiind confiscați fizic 205 mc material lemnos și valoric 103 mc, în cuantum de 31.793 lei.
👉 pe raza județului Sibiu au fost constatate 23 de contravenții silvice cu o valoare totală de 28.500 lei, fiind constatate prejudii în valoare de 19.386 lei
👉 pe raza județului Harghita au fost constatate 56 de contravenții silvice cu o valoare totală de 222.500 lei, fiind confiscați valoric 168 mc material lemnos, în cuantum de 37.676 lei.
👉 pe raza județului Mureș au fost constatate 41 de contravenții silvice cu o valoare totală de 72.000 lei, fiind confiscați fizic 85 mc material lemnos și valoric 68 mc, în cuantum de 17.589 lei.
🟢 În urma analizei de risc privind comportamentul operatorilor care introduc pe piață materiale lemnoase, în luna aprilie, Garda Forestieră Brașov a efectuat verificări și a analizat avizele de însoțire, fotografiile, traseele parcurse, corelarea acestora în utilizarea Sistemului informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase – SUMAL 2.0., a aplicat măsurile legale ce s-au impus pentru transportatorii profesioniști de material lemnos, urmând ca aceste acțiuni să fie continuate.
▶️Totodată, în cadrul Direcției de Implementare și Avizare au fost realizate următoarele obiective:
👉 În ceea ce privește Campania națională de împădurire și reîmpădurire prevăzută în PNRR, în cursul lunii aprilie au fost verificate și avizate proiecte de împădurire cu suprafața totală de 41,54 ha.
👉 Au fost verificate un număr 12 amplasamente încărcate în platforma informatică aferentă PNRR și a fost emis un număr de 11 avize de principiu.
👉 Cu privire la respectarea condițiilor generale și specifice ale Măsurii 8.1 – Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite, a fost verificată o plantație cu suprafața de 3,66 ha.
👉 Campania de împăduriri organizată în primăvara anului 2024 în Fondul forestier național arondat Gărzii Forestiere Brașov (județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu), cuprinde o suprafață de împădurit de 624,88 hectare, din care, până în acest moment, s-au împădurit 390,04 hectare. În luna aprilie, Garda Forestieră Brașov a monitorizat și a verificat respectarea programului de regenerare prevăzut.
👉 În ceea ce privește lucrările de reconstrucție ecologică forestieră pe terenuri degradate constituite în perimetre de ameliorare, au fost efectuate două verificări la perimetrul de amelioare Mărtiniș.
👉 Au fost analizate un număr total de 79 documentații pentru decontarea ajutoarelor de minimis, în conformitate cu prevederile art. 97, din Legea 46/2008 – Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare, documentații depuse de către unitățile teritorial administrative din raza de competență a Gărzii Forestiere Brașov.
👉 Au fost analizate un număr total de 28 documentații pentru decontarea cheltuielior privind serviciile silvice pentru suprafețele preluate în pază în baza art. 16, din Legea 46/2008 – Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare.
👉 Conform prevederilor OM nr. 766/2018, cu modificările și completările ulterioare, au fost emise 5 aprobări de depășire a posibilității anuale și 8 aprobări de depășire a posibilității decenale.
👉 Au fost emise 5 avize pentru construcții la o distanță mai mică 50 m de limita fondului forestier.
👉 Au fost emise un număr total de 5 decizii de ocupare temporară însumând o suprafață totală de 1,1746 ha.
▶️ La nivelul Compartimentului Implementare pentru Activitatea Cinegetică, reprezentațíi Gărzii Forestiere Brașov au făcut parte din cadrul a 14 comisii privind pagubele cauzate de exemplare din speciile de interes cinegetic cuprinse în Anexa 1 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, în urma analizelor realizate în comisii, fiind emise 13 decizii.
🦌Pe parcusul lunii aprilie la nivelul Compartimentului Implementare pentru Activitatea Cinegetică au fost avizate 2 planuri de management pe fonduri cinegetice.

Activitatea Gărzii Forestiere Focșani în luna Aprilie 2024

📍 În luna aprilie 2024, personalul Gărzii Forestiere Focșani a desfășurat atât activități de control privind respectarea regimului silvic, cât și acțiuni de implementare și monitorizare.
🟢 În urma celor 184 de controale cu privire la respectarea regimului silvic efectuate în această lună (controale de fond, a circulației materialelor lemnoase, a instalațiilor de debitat lemn rotund și a depozitelor de materiale lemnoase), au rezultat:
👉 2 denunţuri penale cu o valoare a prejudiciului adus fondului forestier naţional în valoare de 25.394,00 lei;
👉 182 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare a amenzilor de 275.500,00 lei;
👉 154 mc materiale lemnoase confiscate;
👉 Volumul de 43 mc de arbori tăiaţi ilegal;
👉 21 de petiții soluționate.
📊 De asemenea, s-au efectuat 827 de interogări în aplicația SUMAL 2.0, constând în verificări de stocuri/operațiuni pentru materialele lemnoase, verificări procedurale (fotografii, traseu parcurs, destinatari, localizare, proveniență etc.) și corecții erori/stocuri.
🌱 În ceea ce privește programul de împădurire finanțat prin PNRR, în luna aprilie 2024 au fost avizate favorabil 26 de amplasamente cu o suprafață totală de 185,69 ha.
🌿 Au fost aprobate 6 proiecte tehnice de împădurire a unei suprafețe totale de 21,77 ha, cu o valoare totală a sprijinului de 826.444,40 euro.
🌲 Totodată, au fost recepționate lucrările de înființare a plantațiilor pentru 17 beneficiari, cu o suprafață totală de 69,48 ha și o valoare decontată de 828.682,36 euro, reprezentând costurile aferente proiectului tehnic, înființării și împrejmuirii plantației.

Activitatea Gărzii Forestiere Cluj în luna Aprilie 2024

👉 În luna Aprilie a anului 2024, reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj au realizat acțiuni de control în scopul prevenirii și combaterii activităților ilegale de tăiere de arbori fără drept, expedierea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase.
📍 În acest sens, au fost efectuate un număr de 285 acțiuni de control pe raza județelor Alba, Bistrița – Năsăud, Cluj și Maramureș. La unele dintre aceste acțiuni au participat și reprezentanți ai inspectoratelor județene de poliție.👮‍♀️👮‍♂️
🟢 În urma acțiunilor de control întreprinse, au rezultat următoarele:
– 242 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 424.500,00 lei;
– Măsuri complementare de confiscare de materiale lemnoase, din care:
▶️Fizic: 102,65 mc;
▶️ Contravaloric: 941,93 mc cu o valoare de 355.907,64 lei;
– 1.512 verificări și corecții în programul SUMAL 2.0;
– 12 infracțiuni constatate cu un prejudiciu de 82.637,95 lei;
– 178,98 mc material lemnos tăiat fără drept;
🟢 Totodată, pentru nerespectarea legislației în domeniul cinegetic de către gestionarii fondurilor cinegetice, au fost aplicate un număr de 2 amenzi contravenționale în cuantum de 1.500 de lei.
🟢 În ceea ce privește activitatea de implementare și avizare, au fost verificate un număr de 7 APV-uri, în urma verificărilor fiind avizate număr de 5 APV-uri, 2 fiind respinse. Totodată, a fost emisă o decizie de depășire a posibilității anuală/decenală.
➡️ Conform articolului 37, alineatul (11) din Legea 46/2008, au fost verificate un număr de 15 documentații de avizare a construcțiilor la distanță mai mică de 50 m de liziera pădurii fiind emise un număr de 5 avize. De asemenea, a fost emisă o decizie de scoatere definitivă/ocupare temporară pe suprafețe din fondul forestier național.
➡️ De asemenea, au fost emise un nr. de 30 de avize de împădurire prin PNRR.

Activitatea sintetică a Gărzii Forestiere Oradea în luna Aprilie 2024

📍 În luna aprilie 2024 Garda Forestieră Oradea a realizat, în principal, următoarele:
🇪🇺 Verificarea și avizarea proiectelor cu finanțare Europeană prin PNRR:
🌿 În ceea ce privește Campania națională de împădurire și reîmpădurire prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în luna martie s-au emis:
– 17 avize de principiu pentru împăduriri de 205 ha;
– 4 proiecte acceptate pentru împăduriri de 62,63 ha, în valoare 1.320.250 Euro;
– Aprobările necesare pentru 1 documentație de reîmpădurire de 45,4 ha, cu o valoare de 1.520.000 Euro;
🌱 De asemenea, s-au recepționat 7 plantații realizate prin PNRR pentru 42,36 ha, cu o valoare a lucrărilor de 3.117.125 Lei, echivalentul a 629.964 Euro.
🌲Pentru asigurarea dezvoltării durabile a pădurilor, prin Codul Silvic sunt prevăzute modalități de sprijin a proprietarilor de păduri, prin sume acordate de la bugetul de stat, în ceea ce privește:
➡️ costurile serviciilor silvice pentru proprietăți private de maxim 30 ha ale proprietarilor persoane fizice si juridice conform Art. 97 din Codul Silvic; în acest sens, în luna aprilie 2024, pentru trimestrul I 2024, s-au decontat 5884 de cereri cu o suprafață de 16.687,18 ha și o valoare de 1.088.845,57 Lei
➡️ costurile serviciilor silvice asigurate prin ocoalele silvice nominalizate pentru proprietăți private ale persoanelor fizice sau juridice pentru care proprietarul nu se mai poate identifica sau nu s-a realizat dezbaterea succesorală preluate cu acte de constatare conform art. 16 din Codul silvic – în acest sens, în luna aprilie 2024, pentru trimestrul I 2024, s-au decontat cereri pentru 18.586 beneficiari, cu o suprafață de 14.426 ha și o valoare de 1.030.717 Lei.
💸 Verificarea și avizarea documentațiilor de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă (T I – T II). În acest sens, la nivelul Gărzii Forestiere Oradea, în luna aprilie au fost avizate și înaintate spre verificare și plată un număr de 18 documentații pentru o suprafață de 2.168,51 și o valoare decontată de 789.726,91 Lei.
❗️ În ceea ce privește acțiunile de control, în luna aprilie Garda Forestieră Oradea a efectuat:
– 37 controale/verificări privind respectarea regimului silvic;
– 281 verificări privind utilizarea sistemului SUMAL 2.0.
❗️ În urma acestor acțiuni au fost constatate:
– 1 faptă ce poate fi încadrată ca infracțiune,
– 73 contravenții.
🪵 Volumul de material lemnos tăiat ilegal, în urma faptelor ce pot fi încadrate ca infracțiuni, a fost de 113,19 mc, iar valoarea totală a prejudiciului însumează 88.533 Lei.
🪵 Valoarea totală a amenzilor contravenționale a fost de 184.000 Lei, la care s-a adăugat valoarea de 91.135 Lei aferentă celor 320,15 mc de material lemnos confiscat valoric.
🧾 În afara celor prezentate, reprezentanții Gărzii Forestiere Oradea au mai efectuat 74 verificări privind acte de punere în valoare, întocmite de ocoale silvice autorizate, dintre acestea, 6 fiind respinse, precum și 68 verificări pentru diverse avize/atestate/aprobări.

Activitatea Gărzii Forestiere Ploiești în luna Aprilie 2024

📍 Garda Forestieră Ploiești, în raza teritorială de activitate, acționează, în principal, în domeniul prevenirii și combaterii activităților ilegale de tăiere de arbori fără drept, expedierea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase.
🟢 În luna aprilie 2024 s-a acordat o atenție deosebită circulației materialului lemnos, urmăririi și gestionării masei lemnoase și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare de material lemnos.
🟢 În acest sens, au fost realizate un număr de 94 de acțiuni de control și 313 verificări SUMAL 2.0.
🟢 În urma acțiunilor întreprinse au rezultat:
👉 4 infracțiuni constatate;
👉 Valoarea rezultată din prejudiciile aduse prin comiterea de infracțiuni/contravenții a fost de 2.202,95 lei;
👉 materialul lemnos confiscat valoric a fost de 310,10 m3;
👉 a fost identificat un volum de 6,85m3material lemnos tăiat fără drept.
👮‍♀️👮‍♂️ Menționăm că la o parte din acțiuni, au participat și reprezentanții Inspectoratelor de Poliție Județene.

Activitatea Gărzii Forestiere Suceava în luna Aprilie 2024

📍 În luna aprilie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a desfășurat, în principal, atât activități de control privind respectarea regimului silvic, cât și acțiuni de regenerare a pădurilor.
🌱 În cadrul PNRR, care vizează inclusiv crearea de noi suprafețe de păduri, au fost depuse și verificate proiecte pentru o suprafață de 432 ha, din care s-au împădurit și recepționat deja peste 105 ha de noi păduri. Pe o suprafață de încă 161 ha lucrările de împădurire sunt în curs, urmând a fi recepționate în luna mai 2024.
🌿 Activitățile de regenerare a pădurilor, realizate în cadrul aceluiași program, investiția “Sprijin pentru refacerea potențialului fondului forestier afectat de incendii și calamități”, au vizat reîmpădurirea unei suprafețe de 36,27 ha afectate de secetă.
⛔️ Principalele acțiuni de control au vizat sancționarea transportatorilor care au atașat fotografii neconforme la avizele de însoțire, fotografii identificate ca atare de către programele de inteligență artificială.
📸 În urma verificării majorității celor peste 1.400 fotografii repartizate Gărzii, s-a constatat că în 464 cazuri nu s-au respectat prevederile legale în vigoare. Aceste cazuri au fost grupate pe transportatori și s-au întocmit cca 300 de procese verbale de constatare a contravenției, cu amenzi în valoare de 582.000 lei.
❗️Această categorie de contravenții reprezintă 90% din numărul total de contravenții constatate, valoarea totală a amenzilor aplicate la nivelul lunii aprilie 2024 de către Garda Forestieră Suceava, fiind de 762.500 lei.
👉 Au fost efectuate 25 inspecții parțiale și de fond, 17 controale la exploatări forestiere și 66 de verificări de acte de punere în valoare.
☢️ În urma acestora, s-a constatat tăierea ilegală a 174 mc masă lemnoasă, cu o valoare de peste 58 mii lei.
🪵 Totodată, au fost constatate 8 fapte infracționale de tăiere ilegală de arbori și 7 infracțiuni de furt de material lemnos. Pentru identificarea și sancționarea celor vinovați au fost depuse 5 sesizări către organele de cercetare penală.
🚛 În aceeași perioadă s-au efectuat 8 acțiuni de control al circulației materialelor lemnoase pe drumuri forestiere și publice și au fost verificate 21 depozite sau instalații de debitare a lemnului.
Volumul total de lemn confiscat în urma acțiunilor întreprinse în luna aprilie 2024 a fost de 972 mc, din care 412 mc fizic și 560 mc valoric.

Activitatea sintetică a Gărzii Forestiere Râmnicu-Vâlcea în luna aprilie 2024

📍 În luna aprilie 2024, personalul cu atribuții specifice din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu- Vâlcea a efectuat o serie de controale ce au vizat respectarea prevederilor legale referitoare la exploatarea, circulația, provenienţa şi comercializarea masei lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, după cum urmează:
🟢 un număr de 89 acțiuni privind respectarea regimului silvic și 372 verificări în programul informatic SUMAL 2.0, ocazie cu care s-au constatat încălcări ale legislației silvice și în urma cărora au rezultat:
• 176 de sancțiuni contravenționale cu o valoare de 299.500 lei;
• măsuri complementare de confiscare fizică a cantității de 1,02 mc, sortiment cherestea, grupa de specii rășinoase;
• confiscarea valorică a cantității de 133,14 mc materiale lemnoase, diverse specii și sortimente, cu o valoare de 40.563,60 lei;
• au fost constatate 5 infracțiuni silvice privind tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național cu un volum de 197,34 mc și 2 infracțiuni informatice. Valoarea calculată a prejudiciului a fost de 450.092,35 lei.
🟢 totodată, au fost efectuate 9 recepții pentru împădurirea prin PNRR a unei suprafețe de 86,4279 ha.
👉 Au fost verificate un număr de 13 documentații pentru decontarea serviciului silvic de pază, întocmite în baza art. 97 din Legea nr. 46/2008, pentru o suprafață de 9.281,661 ha, cu o valoare de 592.420,46 lei.
👉 Pentru paza pădurii asigurată în baza art. 16 din Legea nr. 46/2008 s-au verificat și avizat un număr de 14 documentații întocmite pentru o suprafaţă de 30.589,8847 ha, cu o valoare de 2.163.176,50 lei.
👉 în baza prevederilor Legii nr. 374/2006, s-au verificat și avizat un număr de 2 documentații pentru decontarea serviciului silvic de pază a suprafețelor cu serviciul silvic suspendat pentru 7.448,40 ha cu o valoare de 93.214,46 lei.
👉 conform prevederilor HG nr. 167/2024, la nivelul Gărzii Forestiere Râmnicu-Vâlcea s-au verificat și avizat un număr de 39 documentații pentru acordarea de compensații pentru suprafața de 13.881,05 ha cu o valoare de 5.625.316,00 lei.
👮‍♀️👮‍♂️ La controalele efectuate, personalul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Poliție.
‼️ Acțiunile de control privind respectarea regimului silvic vor continua și în perioada următoare, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, indiferent de zilele săptămânii.
🪵 Garda Forestieră Râmnicu-Vâlcea recomandă tuturor celor implicați în activitățile de exploatare forestieră, depozitare, comercializare și transport al materialului lemnos să acorde o atenție sporită respectării tuturor obligațiilor ce le revin, conform legislației în vigoare.

Activitatea Gărzii Forestiere Timișoara în luna aprilie 2024

👉 În luna aprilie 2024, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au realizat acțiuni de control pentru respectarea regimului silvic în fondul forestier național.
👉 S-a acordat o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, urmăririi și gestionării masei lemnoase și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare. În acest sens, au fost realizate un număr de 137 de acțiuni de control.
👉 Aceste acțiuni s-au desfășurat pe raza județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Unele dintre acestea s-au desfășurat în echipe mixte în cadrul cărora au participat și reprezentanții inspectoratelor județene de poliție.
📍 În urma acțiunilor întreprinse a fost identificat un volum de 118,28 mc material lemnos tăiat fără drept pentru care s-au luat măsurile legale ce se impun. Totodată:
🟢 Au fost aplicate 165 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 408.000 lei;
🟢 Au fost luate măsuri complementare de confiscare de materiale lemnoase:
• fizic 168,21 mc;
• contravaloric 445,61 mc cu o valoare de 113.571,60 lei.
🟢 S-au realizat 311 verificări și corecții în programul Sumal 2.0;
🟢 Au fost constatate 9 infracțiuni cu valoarea prejudiciului de 90.675,42 lei;
🌲În ceea ce privește programul de împădurire finanțat prin PNRR, au fost recepționate lucrările aferente primei 1 (realizarea proiectului tehnic, înființarea plantației și execuția împrejmuiri) pentru 3 beneficiari ale căror suprafețe însumează 13,6208 ha, valoarea acesteia fiind de 154.369,39 € (763.835,18 lei).
🌳De asemenea, s-a realizat înființarea unei plantații de plop de 50,83 ha, urmând ca în perioada imediat următoare să fie finalizată și împrejmuirea acesteia.