Sinteza activităților efectuate la nivelul Gărzii Forestiere Râmnicu-Vâlcea în luna mai 2024

📌 În luna mai 2024, personalul cu atribuții specifice din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea a efectuat o serie de controale ce au vizat respectarea prevederilor legale referitoare la exploatarea, circulația, provenienţa şi comercializarea masei lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund.

📎 Astfel, în urma celor 100 de acțiuni privind respectarea regimului silvic și celor 193 verificări în programul informatic SUMAL 2.0, ocazie cu care s-au constatat încălcări ale legislației silvice, au rezultat:

▶️ 34 de sancțiuni contravenționale cu o valoare de 79.500 lei;
▶️ măsuri complementare de confiscare fizică a cantității de 5,76 mc, sortiment lemn de foc, grupa de specii diverse tari;
▶️confiscarea valorică a 151,99 mc materiale lemnoase, diverse specii și sortimente, cu o valoare de 64.801,92 lei.

🌲🌳 În ceea ce privește Campania națională de împădurire și reîmpădurire prevăzută în Planul național de redresare și reziliență (PNRR), în cursul lunii mai au fost realizate următoarele:

🌱 au fost efectuate un număr de 2 recepții pentru împădurirea prin PNRR a unei suprafețe de 25.4 ha;
🌱 au fost verificate 13 documentații pentru decontarea serviciului silvic de pază, întocmite în baza art. 97 din Legea nr. 46/2008, pentru o suprafață de 9.281,661 ha, cu o valoare de 592.420,46 lei;
🌱 în baza prevederilor Legii nr. 374/2006, s-au verificat și avizat un număr de 4 documentații pentru decontarea serviciului silvic de pază a suprafețelor, cu serviciul silvic suspendat, pentru 3.482,03 ha cu o valoare de 73.424,55 lei;
🌱 conform prevederilor HG nr. 167/2024, la nivelul Gărzii Forestiere Râmnicu-Vâlcea s-au verificat și avizat un număr de 30 documentații pentru acordarea de compensații pentru suprafața de 5.345,08 ha, cu o valoare de 2.088.228,72 lei;
🌱 a fost emis un aviz pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național și o decizie pentru ocupare temporară.

👮‍♀️👮‍♂️ La unele dintre controalele efectuate, personalul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratelor Județene de Poliție.

‼️ Acțiunile de control privind respectarea regimului silvic vor continua și în perioada următoare, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, indiferent de zilele săptămânii.

⚠️ Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea recomandă tuturor celor implicați în activitățile de exploatare forestieră, depozitare, comercializare și transport al materialului lemnos să acorde o atenție sporită respectării tuturor obligațiilor ce le revin, conform legislației în vigoare.

#GFNRomania
#InGardaPentruPadurileRomaniei