Colaborare activă a Gărzii Forestiere Brașov cu IPJ Brașov în cadrul unor acțiuni de cercetare într-un dosar penal

👮‍♀️👮‍♂️ În perioada 30-31 mai 2024, personalul Gărzii Forestiere Brașov a participat, împreună cu angajați din cadrul IPJ Brașov, sub coordonarea Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, la acțiuni de sprijin al unor cercetări din cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
📍 Operațiunea de control s-a desfășurat la 5 operatori economici care comercializează materiale lemnoase, precum și la două ocoale silvice din județul Brașov. Activitățile specifice au vizat suspiciuni privind tăieri ilegale de arbori, încălcări ale regimului silvic sau ale codului penal, precum și fapte asociate acestora privind falsul informatic și omisiunea sesizării.
🪵 În urma verificărilor efectuate s-a confiscat cantitatea de 32 mc de material lemnos în valoare de 7.852 lei.
⚠️ Faptele care fac obiectul dosarului penal au impus o serie de percheziții domiciliare și rețineri, atât în cazul agenților economici, cât și al personalului silvic.