Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită anual la data de 5 iunie, are ca temă centrală în 2023 „Restaurarea ecosistemelor”.
Ziua Mondială a Mediului a fost marcată printr-un eveniment special la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, acolo unde a fost lansată o nouă inițiativă de responsabilitate socială privind colectarea separată a deșeurilor.
Mesajul Inspectorului General al Gărzii Forestiere Naționale, Levente Porzsolt cu ocazia acestui eveniment:
“Ziua Mondială a Mediului a avut o importanță cu atât mai deosebită pentru noi, pentru Garda Forestieră Națională, deoarece pădurile găzduiesc unele dintre cele mai vaste ecosisteme din lume. Iar pentru noi pădurea nu este doar o resursă, ci esența unui viitor verde, sănătos – plămânul verde al planetei. Însă trebuie să avem grijă de acest plămân.Avem unele dintre pădurile cu cea mai bogată biodiversitate din Europa, lucru apreciat inclusiv de un iubitor și ambasador al plaiurilor transilvănene, Maiestatea Sa regele Charles al III-lea. Acest lucru se datorează atât unor activități sustenabile ale comunităților locale, cât și specialiștilor, care au avut o abordare durabilă, precum susținerea regenerării naturale.Putem însă face mai mult, iar sectorul nostru evoluează și el, și avem nevoie în continuare atât de mediul academic, cât și de expertiza specialiștilor din teren.Dar pe lângă activitățile de reglementare, control sau sancțiuni este nevoie și de aceste eforturi susținute de educare și responsabilizare a societății. Iar pe această cale, felicit Asociația Comunelor din România și Garda Naţională de Mediu pentru parteneriatul privind prevenția, reducerea și colectarea separată a deșeurilor la nivel de comună.Fiecare dintre noi poate să contribuie la aceste acțiuni, fiecare gest contează, iar când le adunăm sunt milioane de fapte bune, care au impact major, benefic pentru un mediu curat, pentru păduri durabile.Cred că dincolo de resursele naturale bogate și o biodiversitate sănătoasă, putem lăsa generațiilor viitoare drept moșternire o atitudine responsabilă față de mediu.”